Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Buze frumoase și voluptoase – remodelarea cu acid hialuronic

Acid hialuronicBuzele sunt un element definitoriu al fizionomiei umane, aspectul lor plin, definit și culoarea roșie fiind asociate cu sănătatea, senzualitatea și frumusețea. Aceste argumente importante justifică o preocupare continuă privind imaginea și încadrarea echilibrată a buzelor în armonia chipului. De la realizarea primului transfer de grăsime de la braț la față, în ultimii ani ai secolului XIX, industria cosmetică și medicina estetică au căutat permanent un dispozitiv sau o formulă ușor de administrat, eficientă, fără efecte adverse, care să satisfacă dorința de a corecta sau de a face mai atractivă această zonă specială a feței.

Dacă volumul buzelor este maxim în a doua decadă a vieții, atât la femei, cât și la bărbați, după vârsta de 35 ani el începe să scadă în mod fiziologic; treptat, buzele își pierd consistența, conturul se subțiază, colțurile buzelor încep să cadă și apar linii fine la nivelul zonei periorale, iar întreaga arhitectură poate suferi modificări, asimetrii, mai ales atunci când există probleme dentare însoțitoare.

Crearea acidului hialuronic într-o formulă injectabilă a pornit de la ideea că acesta există ca și component natural în țesutul conjunctiv uman, cu rol de a stabiliza structurile intercelulare, fiind o parte a matricei în care se găsesc fibrele de colagen și elastină. Principalele efecte ale fillerului cu acid hialuronic sunt hidratarea și volumizarea, iar deosebirea față de acidul hialuronic natural din piele este dată de cross-linkare (prelucrarea acidului hialuronic), ceea ce asigură stabilitatea produsului în țesut. Trebuie să luăm în considerare totuși că materialul injectabil nu este perfect identic acidului hialuronic propriu, astfel că produsul ales trebuie să fie sigur, testat, cu experiență clinică dovedită, steril, certificat, adaptat zonei, pentru ca efectul să fie cel dorit și nu o complicație legată de fabricare.

Când este optimă efectuarea acestei proceduri?
 

În general, atunci când zona buzelor creează o preocupare, când există necesitatea unei corecții (buze prea subțiri sau asimetrii), când buzele își pierd aspectul frumos, hidratarea sau când arhitectura zonei orale se modifică odată cu trecerea timpului

Corecția sau remodelarea buzelor trebuie realizată de un medic dermatolog sau chirurg plastician, specializat în această procedură, tehnica de administrare având multiple nuanțe speciale; medicul va trebui să aleagă un produs adaptat nevoii pacientului – dacă se dorește corecție sau volumizare, cu un grad de cross-linkare adaptat zonei buzelor (foarte mobilă), să aleagă cea mai bună tehnică pentru rezultate optime, să știe să managerieze eventualele aspecte legate de intoleranță.

Unde trebuie efectuată procedura?
 

Fiind o procedură medicală ce presupune precizie, sterilitate și cunoștințe temeinice, nu se poate realiza decât într-un cabinet medical; pacienta poate prezenta un istoric medical aparent inofensiv (de exemplu, alergie la lidocaină), care devine un aspect vital știind că multe dintre formulele existente conțin lidocaină pentru efectul anestezic.

Bolile autoimune, medicația cronică, infecțiile la locul injectării, prezența herpesului în antecedente, existența altor implanturi anterioare, toate aceste aspecte trebuie cunoscute. Tratamentul poate fi contraindicat în unele situații sau rezultatul injectării poate fi influențat în funcție de acești factori.

Consultația anterioară procedurii este obligatorie pentru a cunoaște dorința pacientei, a stabili tipul de produs, remanența, pregătirea înainte de procedură și indicațiile după procedură, precum și cunoașterea reacțiilor adverse, dar și cum pot fi ele rezolvate.

Într-o piață liberă și care abundă de produse injectabile destinate buzelor, ceea ce ne ghidează este siguranța unui produs, eficacitatea lui, comportamentul în țesut pe termen lung, parametrii de biocompatibilitate, sterilitatea, toate acestea fiind susținute de studii clinice îndelungate. Este foarte importantă și experiența legată de un anumit produs.

O fiolă de 1ml este suficientă?
 

Depinde de tipul produsului, al corecției dorite, de forma buzelor, de modificările zonei periorale și de dorința pacientei. În general, 1 ml de acid hialuronic poate fi suficient pentru remodelarea buzelor. Dacă ținem totuși cont de forma inițială a buzelor, acest 1 ml va arăta diferit la buzele subțiri și cu tendință de rotire interioară în timpul vorbirii sau zâmbetului față de cele mai pline.

Adesea este nevoie de tehnici complexe, asocieri de produse (pentru definire sau pentru volum), ședințe succesive, abordare treptată, pentru a aduce buzele subțiri în zona mai voluptoasă. În dorința de a remodela atractiv zona buzelor trebuie să ținem cont de capitalul anatomic și de rezerva că o cantitate mare de produs poate crește riscul reacțiilor locale (vânătăi, nodulație, intoleranțe, ocluzie vasculară). De asemenea, dacă va trebui să corectăm și zona periorală sau comisurile (colțul buzelor), atunci este nevoie de o abordare complexă și cantități mai mari de produs.

La ce să mă aștept după injectare?
 

După tratamentul de remodelare, în general zona este edemațiată (umflată) și, fiind puternic vascularizată, cel mai adesea sunt vizibile mici echimoze (vânătăi). Acstea pot deveni evidente în zilele următoare. O senzație de tensiune poate fi resimțită în orele următoare, iar dacă ai o infecție herpetică în antecedente, medicul va opta pentru terapie antivirală profilactică. Un balsam de buze reparator, hidratare buna și evitarea alimentelor sărate, iritante, alergizante (care pot agrava edemul) sunt principalele indicații postprocedurale. O eventuală ocluzie vasculară (vas înfundat/compresat) de către acidul hialuronic se poate manifesta prin durere persistentă, paloare albicioasă a zonei și edem marcat în orele următoare intervenției. Dacă acest lucru se întâmplă, informează medicul. Altfel, această situație se poate complica și poate presupune cicatrici definitive.

Cât de des se poate face injectarea?

În funcție de tipul de produs administrat, de metabolismul local și mobilizarea ariei orale (profesii care presupun vorbire intensivă), produsul poate rezista în țesut între 6-9 luni, uneori chiar până la 12 luni.

Nu uita de îngrijirea buzelor, hidratare și expunere solară cu moderație, precum și de crema fotoprotectoare adaptată buzelor!

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Vino cu alunița la control și în această vară!

Centrul de Dermatologie și Estetică Medicală dă startul celei de-a doua ediții anuale a campaniei de diagnosticare a alunițelor. Vino în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2011 la o consultație și primești: dermatoscopie gratuită plan terapeutic personalizat mostre de ...

citește mai departe