Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Tratamentul chirurgical al cancerului de sân

Dr. Mihaela Buna ArvinteUna din opt persoane de sex feminin poate dezvolta cancer de sân în cursul vieții, iar studiile arată că 90% din femei nu au participat niciodată la un program de screening oncologic. 1/5 din cazurile de cancer mamar apar la vârsta mai mică de 50 ani, iar procentul este în creștere. În România, majoritatea pacientelor care se prezintă la medic cu neoplasm mamar sunt deja într-un stadiu avansat de boală (3-4), cu o rată a mortalității de 36%, din cazurile diagnosticate, mai mare decât media europeana (29%) și chiar decât cea mondială (31%). Riscul cancerului de sân crește odată cu vârsta și cu existența antecedentelor heredo-colaterale oncologice, pe linie maternă, sau dacă se asociază alți factori de risc (iradiere externă, antecedente de cancer mamar lobular in situ). Este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer întâlnit la femei, însă poate afecta și bărbații. Diagnosticul precoce, într-o formă de stadializare incipientă, crește rata de supraviețuire și de vindecare, precum și oportunitatea unui tratament chirurgical conservator, cu păstrarea parțială a glandei mamare.

Tratamentul chirurgical al cancerului mamar
 

Chirurgia oncologică a sânului, presupune extirparea țesutului tumoral, fără îndepărtarea totală a sânului (lumpectomie), extirparea totală a sânului afectat (mastectomie) sau extirparea sânului și a ganglionilor limfatici axilari (mastectomie radicală). În funcție de stadiul bolii, medicul va stabili care este abordarea chirurgicală cea mai potrivită pentru pacient, pentru a obține un rezultat oncologic bun, cu scăderea ratei de recidivă sau apariție a metastazelor, respectiv creșterea supraviețuirii generale în cazul acestei neoplazii.

Lumpectomia sau chirurgia conservatoare a cancerului de sân este intervenția prin care medicul îndepărtează chirurgical țesutul tumoral, precum și țesutul din jur. Această intervenție se pretează în cazul pacienților cu tumori care nu depășesc 2 cm în dimensiuni, fiind urmată de radioterapie adjuvantă.

Mastectomia presupune îndepărtarea sânului în totalitate, fiind o intervenție chirurgicală mai complexă decât lumpectomia și se realizează în cazuri mai avansate de boală. În funcție de stadiul bolii, indicația chirurgicală de mastectomie, poate să fie:

  • mastectomie totală – se îndepărtează tot sânul în vederea eliminării țesutului tumoral sau în scop preventiv;
  • mastectomie cu îndepărtarea nodulilor limfatici axilari, radicală; odată cu sânul sunt îndepărtați și nodulii limfatici aflați în zona axilei;
  • mastectomie radicală extinsă – se înlătură sânul, nodulii limfatici axilari, precum și mușchii din zona afectată (mușchiul mare pectoral, mușchiul mic pectoral).

Uneori, în funcție de stadiul tumoral și de alți factori de prognostic negativ, pacientul este supus unor altor tipuri de tratamente – chimioterapie, radioterapie, tratamente hormonale, sub formă de tratament neoadjuvant (precede tratamentul chirurgical), respectiv tratament adjuvant (după tratamentul chirurgical). Medicul oncolog, în cadrul echipei multidisciplinare, va decide dacă se va urma și un alt tip de tratament complementar celui chirurgical.

Lumpectomie sau mastectomie?
 

Conform ghidurilor NCCN actualizate, tratamentul chirurgical al cancerului ductal in situ, fără ganglioni axilari pozitivi sau boală metastatică (cTisN0M0), poate fi lumpectomie, fără disecție ganglionară axilară, urmată de radioterapie sau mastectomie totală cu/fără evaluarea ganglionului santinelă și reconstrucție. Terapia adjuvantă, după tratamentul conservator al sânului poate să conțină și terapie hormonală pentru următorii 5 ani, în cazul tumorilor cu receptori pentru estrogen pozitive. Urmărirea acestor cazuri oncologice va avea în prim plan în special apariția recidivei locale, precum și evaluarea riscului de apariție a bolii în sânul controlateral. Pentru tumorile, aflate în stadiile T1-T3 de boală și ganglioni axilari negativi sau pozitivi, tratamentul chirurgical poate fi: lumpectomie, însoțită de disecție radicală axilară, respectiv radio-chimioterapie, dacă se optează pentru o terapie conservatoare a sânului, respectiv mastectomie radicală, cu îndepărtarea în totalitate a sânului și disecție radicală axilară. 

În cazul unui pacient diagnosticat într-un stadiu precoce de boală, decizia practicării unui anumit tip de tratament chirurgical (mastectomie versus lumpectomie) ar trebui să ia în calcul mai multe criterii, începând de la stadiul tumoral, multifocalitate, incertitudinea obținerii unor margini de rezecție negative din punct de vedere tumoral, statusul tumoral din punct de vedere al receptorilor ER/HER2, respectiv  testare genetică BRCA1 și 2.

Îngrijirea postoperatorie
 

După tratamentul chirurgical, pacienții se confruntă frecvent cu dureri locale, senzații de amorțeală la nivelul brațelor. Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, există și riscuri în procesul de vindecare, care includ sângerare, acumulări de lichid (seroame) sau infecții. Limfedemul brațului poate apărea ca urmare a îndepărtării ganglionilor limfatici. Tratamentul este dificil, cu o vindecare de cele mai multe ori parțială. Îngrijirea postoperatorie după o intervenție chirurgicală la nivelul sânului implică medicație adecvată și controale medicale regulate. Dincolo de aceste aspecte, recuperarea are și o implicație psihologică puternică, mai ales după o mastectomie. Este recomandată consilierea psihologică atât înainte, cât și după intervenție.

Chiar dacă, în ultimele decenii, managementul terapeutic al cancerului mamar a cunoscut niște progrese semnificative, nu trebuie minimizat faptul că tratamentul chirurgical al acestei neoplazii, poate avea un impact psihologic deosebit de puternic asupra echilibrului emoțional al pacienților, în special în cazul femeilor, în ceea ce privește stima de sine, respectiv relațiile cu partenerul de viață. De aceea, indiferent de tipul de chirurgie ales, ar trebui adoptate și practicate postoperator tehnici oncoplastice de reconstrucție mamară, astfel încât să obținem o îmbunătățire a calității vieții pacientului, fără a fi în detrimentul tratamentului oncologic radical al bolii. De aceea, subliniem și susținem importanța unui diagnostic precoce, a programelor de screening pentru cancerul de sân, atât în ceea ce privește oportunitatea alegerii unei chirurgii conservatoare a sânului, cât și pentru a obține un rezultat oncologic  bun, cu scăderea ratei de recidivă sau apariție a metastazelor, respectiv creșterea supraviețuirii generale în cazul acestei neoplazii.

În Centrul de Sănătate a Sânului Arcadia, o echipă multidisciplinară de specialiști este pregătită să gestioneze toate aspectele cancerului de sân, de la prevenție la tratament și recuperare. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou